Un început de noiembrie cu brumă groasă şi pământ îngheţat era în acel an. Câmpurile încă mai păstrau lanuri de porumb neculese, prin livezi mai erau fructe în pomii văduviţi de fruze şi oile mai păşteau pe dealurile cu iarbă îngălbenită. Mustul se asprise în butoaie şi petrecerile erau în toi. Se făceau ultimele nunţi ale toamnei, înaintea intrării în postul Crăciunului. La o astfel de nuntă eram invitat de către un coleg, bun prieten care hotărâse să se însoare cu colega noastră. Când l-am întrebat de ce se grăbeşte, că are timp şi la primăvară, mi-a spus râzând: la primăvară fac botezul prietene, acum îi momentul! Aşadar mă îmbrac frumos de nuntă, cu haine mai groase pentru că fericitul eveniment cu masa, felicitările şi dansul avea loc la cortul instalat în generoasa curte a mirelui şi pornesc să prind cununia de la biserică. Am ajuns la poarta bisericii tocmai când alaiul de nuntaşi intra în biserică, lăutarii (un acordeonist şi un saxofonist) fiind retraşi într-o margine cu instrumentele alăturea. Micuţa biserică era plină de nuntaşi, cu greu făcându-mi loc să intru mai într-o parte ca să nu incomodez pe cineva. Preotul începuse slujba şi vocea lui se auzea clar în biserică, din când în când un dascăl cu glas piţigăiat ţinându-i isonul.Eram atent la slujbă dar parcă simţeam ceva şi nu ştiam ce. Mi-am rotit privirea încet, încet pentru a descoperi chipuri cunoscute. Dar tot aveam o senzaţie ciudată de parcă ceafa mi-ar fi fost cuprinsă de foc. M-am întors mai mult şi am văzut-o! Era o privire care mă săgeta aprig. Doi ochi negri sau intersectat cu privirea ochilor mei după care sau acoperit ruşinaţi lăsând genele să-i acopere clipind des. Posesoarea ochilor ca mura coaptă era îmbrăcată cu o haină lungă, neagră, din piele de mieluţ astrahan. Pe cap purta o căciulă din blană de vulpe polară ce se asorta cu un guler din acelaşi material. M-am reîntors cu faţa spre altar şi până la sfârşitul slujbei am mai simţit de câteva ori arsura din ceafă dar nu m-am mai întors. Cum dracu’ (Doamne iartă-mă) să mă mai întorc când lângă ea era ditamai şeful de post?
Ajungând acasă la mire am intrat în marele şi încăpătorul cort împodobit cu crenguţe de brad şi ghirlande cu flori din hârtie creponată. La capătul unde era aşezată masa mirilor şi a naşilor era o velinţă cu trandafiri atârnată pe peretele din spate. Oaspeţii erau primiţi la intrare cu plosca cu ţuică din care musai trebuia să iei o gură şi să închini în sănătatea mirilor după care odată intrat, puteai să-ţi alegi un loc la una din cele patru mese lungi din scânduri geluite, acoperite cu hârtie albă prinsă-n pioneze, dispuse de-a lungul cortului și încadrate de băncile din același material dar acoperite cu velințe colorate. Cum la intrare mă găsisem cu încă trei colegi, am zis să stăm împreună la o masă lăturalnică, undeva cu faţa spre o mică estradă unde cântau de mama focului lăutarii şi aveam acces uşor spre ringul de dans care de fapt era un loc gol rămas între mesele laterale în capătul celor din mijloc. Uşor, uşor nuntaşii au umplut incăperea cortului şi câteva fete sprintene începură să aducă aperitivul, mezelicul cum se spunea prin partea locului. Gustasem deja câte un păhăruţ de ţuică şi chiar se simţea nevoia de ceva strat pentru a mai putea bea fără să ne îmbătăm. Tocmai când îmi era pusă-n faţă farfuria încărcată cu feliuţe fine de şuncă, caltaboş, cârnăcior, brânză de trei feluri, patru măsline şi o felie de ardei gras am văzut haina de astrahan cum îşi face loc printre mese, asezându-se la masa din faţa mea după ce oamenii s-au înghesuit un pic făcându-i loc. Ei şi bineînţeles umbrei acesteia îmbrăcată în haină albastră, adică şefului de post. La început nu i-am acordat prea mare atenţie dar când s-au adus sarmalele deja nu mai puteam să-mi iau ochii de la ea. Iar ea ştia să-mi ţină atenţia trează uitându-se din când în când la mine pe furiş, întreţinând atmosfera companionilor de la masa ei cu îndemnuri dese de a ciocni paharele şi umplându-l mereu cu rachiu pe al soţului cu epoleţi. Am mâncat sarmalele rupând cu dinţii din ardeiul iute ce le însoţea şi mi-am pus un pahar mare cu vin. Am prins un moment când cei doi ochi scânteietori se uitau spre mine şi am ridicat paharul, înclinându-mă puţin şi apoi sorbind lichidul chilimbariu pe nerăsuflate. A procedat în acelaşi mod ridicând paharul spre mine şi gustând puţin din vinul ce-l avea în el. Atunci ochii noştri au vorbit! În cele câteva clipe de privit reciproc ne-am spus totul! Când lăutarii au început o horă m-am ridicat şi m-am prins alături de nuntaşii care dansau de mama focului. Nu făcusem două ture de horă când lângă mine a venit ea luându-mă de mână şi trăgându-mă spre centru unde jucau câteva perechi faţă-n faţă. Am dansat apropiaţi fără a ne spune nimic, uneori ea ridicând privirea spre chipul meu şi eu încercând s-o apropii mai mult cuprinzând-o cu mâna de mijlocul subţire şi graţios. Când s-a terminat dansul i-am sărutat mâna galant, am condus-o la locul ei, mulţumind prin câteva cuvinte şi soţului ei care tocmai ce golea un alt pahar cu vin şi m-am dus la locul meu. După friptura de vită şi purcel însoțită de doi castraveciori murați ce ne-a fost servită de aceleaşi fete sprintene, după alte pahare cu vin închinate numai ei, am invitat-o eu la dans. Saxofonistul acompaniat de toboșar tocmai începuse un tango care mi-a permis să mă apropii mai mult de ea. Am dansat lin în ritmul suav al muzicii, mângâindu-i uşor spatele, ea strângându-mi tare palma ce o sprijinea pe a ei, mâna cealaltă fiindu-i asezată pe umărul meu cu degetele atingându-mi uneori ceafa înfierbântată. La un moment dat m-a tras uşor spre ea şi mi-a şoptit la ureche: când o să vezi că am plecat, să vii în spatele casei, în grădină! Te aştept în fundul grădinii, ai să mă vezi! Nu am apucat să zic nimic, muzica s-a oprit şi am condus-o iarăşi la locul ei. Uniforma albastră mi-a întins un pahar plin ochi zicându-mi să-l beau pănă la fund pentru că i-am dansat nevasta, el nefiind dansator! Deja se matolise şi se cam chinuia să stea drept pe mica băncuţă de sub el. Fetele sprintene au adus felii de cozonac cu nucă pe nişte farfurii mari, întinse, semn că se apropia sfîrşitul nunţii, după ce se striga darul bineînţeles. Tocmai când golisem paharul din faţă şi mă pregăteam să-l umplu la loc o văd că se ridică! Şeful pusese mâinile pe masă şi peste ele aşezase căpăţâna uriaşă cu părul ciufulit şi uşor înspicat. Ea s-a îndreptat spre ieşirea din spatele cortului care da în grădină. După câteva minute, timp în care am mai băut un pahar şi m-am convins că miliţianul nici nu mişca, m-am ridicat şi am plecat şi eu în grădină. Muzicanţii tocmai ce începuseră o sârbă şi cântau în draci comandaţi de socrul mare şi încă trei-patru nuntaşi abţiguiţi. Majoritatea nuntaşilor jucau îndârjiţi între mese, doar unii prea beţi sau prea bătrâni nu jucau şi stăteau la masă turnându-şi în pahare ori rupând câte o felie de cozonac cu nucă. Nimeni nu m-a băgat în seamă, nici colegii mei care jucau şi ei cu câte o fată în hărmălaia generală!
……………………………………………………………………………………………………………………………..Am ieșit pe ușa care da în grădină ca și cum aș fi avut intenția de a merge la toaletă dar am cârmit-o printre glugile de porumb spre fundul grădinii. O lună mare, gălbui-roșiatică lumina scânteietor până departe, dincolo de gardul ce împrejmuia grădina. Într-un colț al grădinii un ocolaș din leațuri din lemn și cu o aplecătoare măricică adăpostea oile socrului mare. M-am uitat atent să văd unde ar putea fi posesoarea ochilor care m-au înnebunit dar nu o văd nicăieri. Hait! Am luat plasă! Mama ei de muierușcă! Mă apropii de ultima glugă de coceni cu gândul să mă întorc la cort când o văd! Era ascunsă după acea ultimă glugă de coceni, aproape de gardul din fundul grădinii așa cum spusese. M-am apropiat încetișor și când am fost destul de aproape de ea am luat-o în brațe, ea mi-a cuprins capul în palmele-i micuțe, eu am cuprins-o de mijloc și ne-am sărutat! Dar ce zic eu, ne-am mâncat înfrigurați, nesătui și neostoiți! La un moment dat ea se sprijină cu mâinile de glugă și eu m-am postat în spatele ei cuprinzându-i mijlocul cu putere.
…………………………………………………………………………………………………………………………….
Deodată în plină actiune simt o lovitură puternică peste șale încât am icnit puternic! Am apucat să mă gândesc doar că m-a lovit cu un par milițianul și am picat grămadă peste ea și peste coceni așteptând o nouă lovitură și făcând planuri iuți de apărare. Numai de n-ar scoate pistolul mi-a trecut fulgerător prin cap! Dar nimic! Nu s-a mai întâmplat nimic din cele ce credeam că are să se întâmple. M-am răsucit pe spate, m-am ridicat ajutând-o și pe ea să se ridice și am privit în jur. Nu era nimic! Uitându-mă mai bine deslușesc o umbră lângă gard în locul în care lumina lunii era estompată de gluga de coceni. Mă apropii și văd un ditamai berbecul legat cu un lanț de o babă de salcâm a gardului împrejmuitor. Cred că lungimea lanțului era exact cât să ajungă până lângă locul unde noi ne apucasem de giugiulit în neștire! Văzând mișcare provocatoare cred că s-a înfuriat, și-a luat avânt și m-a lovit puternic! Am răsuflat ușurat, am curățat cum am putut mai bine hainele de frunzele cocenilor și am plecat spre cort pe rând, așa cum am venit. În cort începuse dezvoalatul miresii iar milițianul pusese pistolul peste cascheta așezată pe masă lânga capul lui mare. Am dat darul, am mai băut un pahar cu vin și am plecat acasă fluierând încetișor. Nu-mi putea ieși din cap o idee! Dacă era chiar milițianul, oare mă descurcam?
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.