Un aviz buclucaş

Când văd direcţia spre care mergem cu toţii ca oile cred că trebuie să scriu nepoţilor despre măgari. Măgarii de demult…

Merg cu Bondi înhămat la şaretă pe „sub Margine“, drumeagul ce leagă satul unde este ferma în care lucrez cu satul unde locuiesc. Sper că vi-l amintiţi pe Bondi, trăpaşul adus de la Ploieşti şefului de post, care şef mi l-a dat mie în schimbul unei mârţoage de la CAP pentru că el nu putea să-l folosească. (Cum era să meargă tovarăşul miliţian, şef de post de 140 kg cu un cal care atunci când pui mâna pe şaretă ţâşneşte ca din puşcă?) Bondi merge într-un trap liniştit ţinut de mine-n frâu. Ar zburda el cu pasu-i de 3 metri dar azi n-am chef de alergătură. Mân aşadar mai molcom-cât de molcom poate să meargă un trăpaş-şi mă gândesc la întâlnirea din după-amiaza asta cu şeful de post. Eram în birou şi discutam una, alta lângă o sticlă cu vin de butuc produs în zonă şi două păhărele în care sfârâia licoarea rubinie. Ştia el, miliţianul cine are cel mai bun vin din sat!

-Aşadar, ai înţeles! Dimineaţă când vine lăptăreasa pui pe nea’ Ştirbu să dea laptele sus la şofer şi apoi acesta ştie ce are de făcut. Îşi ia avizul după ce semnează şi pleacă. Uite, completez eu datele avizului, tu dimineaţă treci doar cantitatea când se termină mulsul! îi spun sefului de post care era ofiţer de serviciu pe fermă de dimineaţă până a doua zi dimineaţa. Lăptăreasa este maşina ICIL-ului care preia bruma de lapte din ferme. Eu trebuie să merg mâine la Bacău la DGAIA cu Agr-ul aşa că el va fi mare şi tare peste fermă cât voi lipsi eu. Îl va schimba primarul care va prelua banderola de OS după ora opt, adică după ce pleacă lăptăreasa. Mai bem un păhărel.

-Noroc!

-Noroc să fie! zic eu şi beau păhăruţul după care plescăi de plăcere, închizând avizul şi punându-l pe colţul mesei, la îndemână.

-Ştii mă tovarăşe inginer că vreau să-ţi spun ceva! Da’ nu te superi că nu o spun cu răutate. (Hait, mă gândesc, ăsta a văzut traista cu ovăz pe care am luat-o din magazie şi am pus-o în lada şaretei).

– Victore! -ia uite, îmi zice pe nume!- să nu îţi faci niciodată, da’ niciodată prieten un miliţian. Acu’ bem, suntem prieteni chipurile da’ peste o oră te opreşte cineva de sus şi te caută-n lada şaretei. Ştiind că eu sunt OS crezi că voi putea să te scap? N-am cum mă, că sunt sub ordin şi am haină militară!

-Lasă dom’ şef, o iau pe sub Margine, n-o să fie nimeni! Doar am luat pentru Bondi, ce dracu’! Vrei să slăbească, să-l las să moară cumva? l-am atins la punctul slab ştiind câtă grijă are ca nu cumva Bondi să păţească ceva. Avea o valoare de inventar de 80 de mii de lei, cât o Dacie 1310!

-Da mă, da’ io ţi-am spus aşa, în general, dacă pici cumva nu o să pot să te ajut! Nicicum! mai zise ridicându-se de pe scaun, luându-şi chipiul din cuier. Mă gândesc că ăsta a văzut şi pulpa de oaie ce mi-o adusese de la stână baciul şi care era atât de grasă că abia aşteptam să ajung acasă să o fac pârjoale şi un pic în cuptor la tavă, nevastă-mea cu greu suportând damful din bucătărie când o preparam. E, să-l sparg! D’aia nu mai pot eu, că m-a văzut. Încui biroul, las avizul în lăptărie şi după încă o asigurare că totul e bine plec spre casă cu un pic de gânduri la cele spuse de şeful de post.

A doua zi am plecat cu autobuzul de 5 la Bacău. Mergeam obligatoriu cu situaţiile de sfârşit de lună şi pentru a primi refecul lunar raportat la „frumoasele realizări“ ce le aveam. Pe la mijlocul şedinţei mă trezeşte din moţăiala dulce directorul cu probleme de zootehnie.

-Ilina, mergi până pe hol te rog! Se mai întâmpla ca uneori să fie probleme acute în ferme şi să fii chemat la telefon sau să mergi acasă chiar! Ce s-o fi întâmplat?

Când ajung lângă uşă directorul mă ia scurt:

-Ce dracu’ ai făcut mă, nu aveam destule probleme?

-Da’ ce-am făcut tovarăşe director? zic eu nedumerit.

-Nu ştiu mă dar e economicu’ la tine-n fermă! Te cheamă de urgenţă, vezi că te duci cu maşina mea, merge şoferul cu tine!

Şi am plecat spre Filipeni. Genunchii îmi tremurau chiar dacă ştiam că nu făcusem nimic. Cu miliţia economică nu prea era de glumă.

 

 

 

 

Anunțuri

De iarnă

În sfârşit ninge! Ninge ca-n poveşti, mai viscoleşte, mai stă, iar ninge. Ca să fiu în ton cu vremea de afară, rememorez iarna anilor ’84-’85 când chiar am petrecut o iarnă grea. Dar care a trecut, aşa cum o să treacă şi asta. 

Eram la Filipeni, o comună mărişoară din judeţul Bacău. Aveam o fermă destul de mare de condus pentru a asigura produsele alimentare necesare oamenilor. În aceea iarnă zăpada a căzut devreme, la sfârşitul lunii noiembrie şi a ţinut până hăăăt! la sfârşitul lunii aprilie. Şi a fost cu abundenţă de ninsori zăpada având peste doi metri pe câmp. În zonele viscolite depăşea 5-6 metri. Dar cel mai tare a fost gerul care a ţinut lunile ianuarie, februarie şi juma’ din martie. Când erau temperaturi de -25 grade era ceva plăcut, în majoritatea nopţilor se înregistra -28 până la -32 grade celsius. Eu mă împărţeam între casă şi serviciu ajutat de Bondi, un trăpaş adus de la hipodromul Ploieşti căruia îi făcusem o sanie precum aveau boierii pe vremuri, adică era din lemn, uşoară şi prevăzută cu o cutie mare din PAL cu loc pentru vizitiu şi canapea îmblănită pentru pasageri. Care pasageri eram eu şi soţia mea.Dimineaţa la ora 4,30 Bondi se afla la poartă gata înhămat de către paznicul de noapte şi mă aştepta fornăind şi frământând zăpada, nerăbdător să plecăm la drum spre ferma ce se afla la circa 6 km de casă. Îmbrăcat corespunzător cu căciulă de miel, şubă de oaie, pantaloni de stofă groasă şi încălţat cu cizme îmblănite mă suiam în sanie. Bondi pornea ca din puşcă şi eu îl conduceam doar din pumnul închis cu nădejde pe hăţuri. Nu făceam mai mult de 10 minute până la fermă (v-am zis că era de rasă trăpaş) şi-l dădeam în primire îngrijitorului pentru a a-l adăposti. Eu mergeam direct la grajduri să fac controlul de dimineaţă al efectivului de animale. Primul lucru constatat: apa era îngheţată tun în toate adăpătorile şi bazinele de rupere. Urgent lămpi de benzină la oameni şi la dezgheţat ţevile pentru a se adăpa animalele. Alţi oameni puneau caii la căruţe şi mergeau în baza furajeră pentru a aduce fân la animale. Mulgătorii se plângeau că a scăzut la jumătate producţia de lapte! Ce ar fi vrut, să se dubleze la – 3 grade cât era temperatura în adăpost? Urma să predau laptele la maşina ICIL-ului da’ cum să vină maşina? Am hotărât să facem brânză tot laptele care consta în cca 800 litri aşa înjumătăţit cum era. Cel mai mare cazan ce se afla în fermă avea 200 litri, aşa că am pus 4 îngrijitoare să facă brânză toată ziua în 4-5 reprize. Afară erau -28 de grade şi am umplut magazia cu brânză până a venit maşină de la ICIL să o ia abia după vreo 2 săptămâni când a putut răzbate până la fermă.Erau nişte roţi mari de caş cât roata carului! Şi eu zi de zi veneam la 5 dimineaţa în fermă şi plecam seara la 6-7 acasă. În cursul zilei, după ce mă asiguram că vacile sunt furajate şi adăpate corespunzător plecam şi la stâna de oi, aflată la circa 10 km peste deal, pe locul unui fost conac boieresc confiscat de comunişti. Acolo erau cazate 3400 de oi fătătoare şi cum o politică tâmpită de a face 3 miei în 2 ani de fiecare oaie, în ianuarie aveam vârf de fătări. Fătau bietele oi afară deoarece maternitatea nu făcea faţă fiind de 400 capete şi ciobanii asistau oile afară, luau mieii şi-i duceau în adăpost. Doamne, ce muncă de ocnaş era! Fiind aşa frig, ciobanii luau mieii fără a fi linşi de mama lor şi odată duşi în adăpost, chiar dacă însoţiţi de mamă, uneori acestea nu-i mai recunoşteau ca fiind copii lor. Alt chin, altă distracţie: muls oaia şi dat cu biberonul lapte la miel! Şi pe deasupra, adu-le fân, paie, dă-le gozuri, du-le la bazinele cu apă care erau bocnă, etc. etc.Cum v-am zis, zăpada era de peste 2 metri, gerul era crunt dar noi mereu eram în mijlocul animalelor cu îngrijitorii! Şi nu ne văitam. Că şi dacă am fi vrut, cui să-i spui?  

Mă uit afară pe fereastră, nu mai ninge, va fi un pui de ger (au anunţat pe toate canalele tv. că va fi-15 până la -18 grade). Ei şi? Am mai trecut noi prin altele şi mai şi! 

Fotografiile sunt din iarna trecută, Bondi nu mai e demult…