De iarnă

În sfârşit ninge! Ninge ca-n poveşti, mai viscoleşte, mai stă, iar ninge. Ca să fiu în ton cu vremea de afară, rememorez iarna anilor ’84-’85 când chiar am petrecut o iarnă grea. Dar care a trecut, aşa cum o să treacă şi asta. 

Eram la Filipeni, o comună mărişoară din judeţul Bacău. Aveam o fermă destul de mare de condus pentru a asigura produsele alimentare necesare oamenilor. În aceea iarnă zăpada a căzut devreme, la sfârşitul lunii noiembrie şi a ţinut până hăăăt! la sfârşitul lunii aprilie. Şi a fost cu abundenţă de ninsori zăpada având peste doi metri pe câmp. În zonele viscolite depăşea 5-6 metri. Dar cel mai tare a fost gerul care a ţinut lunile ianuarie, februarie şi juma’ din martie. Când erau temperaturi de -25 grade era ceva plăcut, în majoritatea nopţilor se înregistra -28 până la -32 grade celsius. Eu mă împărţeam între casă şi serviciu ajutat de Bondi, un trăpaş adus de la hipodromul Ploieşti căruia îi făcusem o sanie precum aveau boierii pe vremuri, adică era din lemn, uşoară şi prevăzută cu o cutie mare din PAL cu loc pentru vizitiu şi canapea îmblănită pentru pasageri. Care pasageri eram eu şi soţia mea.Dimineaţa la ora 4,30 Bondi se afla la poartă gata înhămat de către paznicul de noapte şi mă aştepta fornăind şi frământând zăpada, nerăbdător să plecăm la drum spre ferma ce se afla la circa 6 km de casă. Îmbrăcat corespunzător cu căciulă de miel, şubă de oaie, pantaloni de stofă groasă şi încălţat cu cizme îmblănite mă suiam în sanie. Bondi pornea ca din puşcă şi eu îl conduceam doar din pumnul închis cu nădejde pe hăţuri. Nu făceam mai mult de 10 minute până la fermă (v-am zis că era de rasă trăpaş) şi-l dădeam în primire îngrijitorului pentru a a-l adăposti. Eu mergeam direct la grajduri să fac controlul de dimineaţă al efectivului de animale. Primul lucru constatat: apa era îngheţată tun în toate adăpătorile şi bazinele de rupere. Urgent lămpi de benzină la oameni şi la dezgheţat ţevile pentru a se adăpa animalele. Alţi oameni puneau caii la căruţe şi mergeau în baza furajeră pentru a aduce fân la animale. Mulgătorii se plângeau că a scăzut la jumătate producţia de lapte! Ce ar fi vrut, să se dubleze la – 3 grade cât era temperatura în adăpost? Urma să predau laptele la maşina ICIL-ului da’ cum să vină maşina? Am hotărât să facem brânză tot laptele care consta în cca 800 litri aşa înjumătăţit cum era. Cel mai mare cazan ce se afla în fermă avea 200 litri, aşa că am pus 4 îngrijitoare să facă brânză toată ziua în 4-5 reprize. Afară erau -28 de grade şi am umplut magazia cu brânză până a venit maşină de la ICIL să o ia abia după vreo 2 săptămâni când a putut răzbate până la fermă.Erau nişte roţi mari de caş cât roata carului! Şi eu zi de zi veneam la 5 dimineaţa în fermă şi plecam seara la 6-7 acasă. În cursul zilei, după ce mă asiguram că vacile sunt furajate şi adăpate corespunzător plecam şi la stâna de oi, aflată la circa 10 km peste deal, pe locul unui fost conac boieresc confiscat de comunişti. Acolo erau cazate 3400 de oi fătătoare şi cum o politică tâmpită de a face 3 miei în 2 ani de fiecare oaie, în ianuarie aveam vârf de fătări. Fătau bietele oi afară deoarece maternitatea nu făcea faţă fiind de 400 capete şi ciobanii asistau oile afară, luau mieii şi-i duceau în adăpost. Doamne, ce muncă de ocnaş era! Fiind aşa frig, ciobanii luau mieii fără a fi linşi de mama lor şi odată duşi în adăpost, chiar dacă însoţiţi de mamă, uneori acestea nu-i mai recunoşteau ca fiind copii lor. Alt chin, altă distracţie: muls oaia şi dat cu biberonul lapte la miel! Şi pe deasupra, adu-le fân, paie, dă-le gozuri, du-le la bazinele cu apă care erau bocnă, etc. etc.Cum v-am zis, zăpada era de peste 2 metri, gerul era crunt dar noi mereu eram în mijlocul animalelor cu îngrijitorii! Şi nu ne văitam. Că şi dacă am fi vrut, cui să-i spui?  

Mă uit afară pe fereastră, nu mai ninge, va fi un pui de ger (au anunţat pe toate canalele tv. că va fi-15 până la -18 grade). Ei şi? Am mai trecut noi prin altele şi mai şi! 

Fotografiile sunt din iarna trecută, Bondi nu mai e demult…