Examen 1

Am „studiat“ matematica 15 ani şi tot „botă“ sunt! Cel mai mult mi-a plăcut în clasele primare, aritmetica rămânându-mi în căpăţână pentru totdeauna în urma liniilor trase la palmă de doamna Tanţa. Clasele 5-8 le-am făcut cu domnu’ Cismaru, un fost pilot în al ll-lea război mondial care ne povestea extraordinarele lui aventuri şi ne punea note la matematică funcţie de frecvenţa la ore, în liceu domnişoarei Halmaghe îi plăceau mult ciupercile şi nucile iar eu eram expert în culesul acestora şi în facultate am fost îndrăgostit de doamna profesoară până peste cap! Aşadar, cred că aţi înţeles de ce n-am luat doctoratul în matematică! 

Când am ales să devin crescător de animale, pe lânga faptul că-mi plăceau foarte mult a mai contat şi ideea că nu prea-mi plăcuse la şcoală matematica, fizica, chimia şi alte parascovenii ce nu aveau legătură cu ceea ce credeam eu că-i important: să fii cowboy, să trăieşti în aer liber şi să vorbeşti cu animalele! Chiar dacă tata era petrolist şi mama ar fi vrut să mă fac popă (hai, mamă, du-te la seminar, voce ai, barbă o să-ţi crească, ceva carte ştii-ba chiar joc cărţi, beau vin şi-mi plac fetele precum popa Victor gândeam) eu am prins drag de animale de la tataie Guţă! El ştia şi cu şerpii să vorbească, chemându-i când îi vedea şi ei veneau sâsâind, urcându-se pe vărguţa ce-o avea în mână! Aşadar, după patru ani de liceu agricol ajung student la Iaşi la facultatea de zootehnie a Institutului Agronomic „Ion Ionescu de la Brad“. Ştiam bine şi foarte bine materiile care aveau legături cu ceea ce doream eu să ajung, adică visam anatomia comparată, biologia, cultura plantelor de nutreţ, reproducţia animalelor domestice. Dar ce te faci că pe lângă acestea mai erau în primii doi ani de studii şi matematică, biochimie, economie politică, filozofie, limba rusă…materii care n-aveau nici în clin, nici în mânecă cu ceea ce-mi alesesem să devin în viaţă, la care trebuiau susţinute examene, nu glumă şi unde eu eram tufă! Am să vă spun cum am luat eu examenele la matematică, biochimie şi limba rusă! Începem cu flebeţea mea, matematica.

Aşadar facem matematică cu doamna Cynthia Marcu, o frumuseţe de femeie în jur la 40 de ani, cochetă, elegantă,un corp de balerină şi foarte inteligentă. Ţinea la poantele bune, finuţe şi cu haz pe care mai reuşeam câteodată să le fac împreună cu bunul meu prieten George, colegul meu de bancă la cursurile dumneaei.În cursul semestrului l chiar eram văzuţi bine pentru „prostiile“ ce le debitam. Înainte de vacanţa de iarnă, sesiune de examene cu matematica inclusă. Luasem nouă la anatomie, zece la furaje, urma matematica. Cu o seară înainte de examen colegii mei toceau pe rupte pe când eu desfăceam cu o riglă filele lipite ale manualului nou-nouţ gata-gata să nu mă prezint la examen, da’ mi-am zis că ori picat ori neprezentat tot vin la vară, aşa că am hotărât să mă duc. A doua zi pe holul facultăţii, toţi colegii de grupă cu emoţii şi transfiguraţi mai citeau din caiete ori cărţi, numai eu mă plimbam, glumeam, fluieram de parcă nici nu urma să intru la examen. Îmi vine rândul şi intru în sala de examinare hotărât, sobru şi puţin timorat pentru efect! ziceam io în sinea mea. Trag biletul şi mă aşez în bancă după ce mi-am scos haina de la costum şi suflecând mânecile. Eram în sală cinci studenţi: unu prezenta subiectele şi patru se pregăteau pentru când le venea rândul. În banca din faţa mea colega Olguţa terminase subiectele de rezolvat, ea fiind bună la matematică. Îi arăt, după o mică avertizare, subiectele mele, ea trage cu ochiul şi-mi scrie pe o foaie răspunsul la subiectul unu: matricea unitate! Aha, deci un subiect l-am rezolvat. Scriu egal şi desenez zerourile alea cu diagonală de 1. La subiectul doi, rezolvarea fiind mai elaborată, fata nu mi-a mai răspuns la insistenţele mele. Am început atunci să mă foiesc, să transpir, să rod stiloul, iar foială, iar stergere pe frunte. iar… Doamna Cynthia mă vede agitat , n-are de lucru şi zice:

-Măi Ilina, tu ori eşti îndrăgostit ori abia aştepţi să pleci în vacanţă să tai porcu’ şi să te distrezi de sărbători!   Mie atât mi-a trebuit: să mă-ntrebe de vorbă! Aveam mingea la fileu şi trebuia să nu ratez ocazia de a puncta. Fie ce-o fi! mi-am zis ridicându-mă.

-Doamnă profesoară, zic eu cu mult curaj, şi una şi alta, da’ predomină prima variantă!

-Nu zău, ha,ha, dacă-mi spui sincer de cine eşti îndrăgostit, uite, colegii tăi sunt martori, îţi dau cinci fără să te mai ascult! De acord? mai spuse stingând chibritul cu care-şi aprinsese un kent lung şi eliberând un fum albăstrui, lung, subţirel.

-Stimată doamnă, mie matematica şi-n general ştiinţele exacte nu mi-au plăcut şi nu-mi plac, dar dumneavoastră sunteţi singura persoană de care m-am îndrăgostit în această facultate! zic dintr-o suflare, roşind ca o fată mare, simţind cum îmi ardeau obrajii.

-Ha, ha, stai jos şi scrie, nu spui adevărul şi te-ascult! I-auzi figura de ce e-n stare!

-Aş scrie eu, da’ nu ştiu ce! îngaim eu aşezându-mă în bancă. Când îmi vine rândul, mă duc la ea, vede primul subiect rezolvat, îl bifează, întoarce foaia, nimic. Mă trimite la tablă, ea zicea şi io scriam. Am umplut tabla dublă cu nişte caractere pe care abia le ştiam a scrie. La un moment dat aveam o ecuaţie de gradul doi în rezolvare de care habar n-aveam. Îmi veneau în minte doar întâmplări din războiul cu nemţii sau extazul de pe chipul domnişoarei când spărgea nuci toamna…

-Vai de mine, da’ tu chiar eşti tufă de Veneţia! Poftim carnetul! La revedere! spuse doamna Marcu. Cynthia Marcu! Adoram eu numele ăsta dar când mi-a zis la revedere am ştiut că voi veni în vară la restanţă.

In drum spre uşă deschid carnetul de student şi acolo am văzut caligrafiat în cel mai frumos stil pe care-l văzusem în viaţa mea: Matematică-6 (şase)! 

-La mulţi ani doamnă, sărbători fericite, n-o să vă uit niciodată! am strigat ieşind pe uşă, lăsând haina în cuier şi plecând fericit în cămaşă cu cravată direct la „Vânătoru“! Am tras un chef de pomină, colegii mei chefuind şi ei pentru că nu picase nimeni.

Am fost în multe excursii de studii cu doamna de matematică, fiind întotdeauna însoţită de soţ, amândoi fiind petrecăreţi şi volubili. La banchetul de final am dansat câteva tangouri şi un vals cu doamna Cynthia şi la despărţire am lăcrimat de-adevăratelea! Te iubesc, Cynthia! 

 

Despre celelalte examene, cu altă ocazie!

Mariilor mele

Sunt un om fericit! Acum 37 de ani am cunoscut o fată. O fată înaltă, subţirică, cu părul lung şaten, ochi verzi şi cu degetele palmelor foarte subţiri, îmbrăcată cu o helancă albă şi pantaloni largi mov-indigo! Această imagine o am şi acum în faţa ochilor ca fiind prima impresie vizuală a celei care după doi ani mi-a devenit soţie şi mai apoi mama celor două fetiţe pe care mi le-a dăruit cu drag. Am trecut umăr lângă umăr prin toate etapele unei căsnicii, uneori mai uşor, alteori mai greu dar totdeauna împreună. Şi pentru că nu i-am mai scris de mult un bileţel, o scrisoare sau o telegramă, o fac acum, aici: Mulţumesc draga mea Maria pentru tot ce mi-ai oferit! Ştiu că ţi-am spus şi azi-dimineaţă când ai deschis ochii, dar vreau să o fac şi aici în gura mare ca acum 35 de ani în plină stradă, în Iaşi: Te iubesc, Maria mea! Mulţumesc Domnului că te-a scos în calea mea! La mulţi ani! 

Fetiţa noastră cea mică poartă numele Maria-Andreea! Este alintata mea căreia îi mulţumesc pentru darul ce mi l-a făcut: Călin-Ioan, nepoţelul meu drag care acum face primii paşi. La mulţi ani fata mea!

Nepoţica noastră, Ilinca este fata mică a fiicei noastre, cea mare. Un îngeraş blond, cârlionţat şi mereu cu zâmbetul pe buze. Săptămâna trecută mi-a zis prima dată: tataie! Are un an şi o iubesc mult. La mulţi ani Ilinca-Maria!

Mai am un nepoţel care trebuie musai amintit: Filip-Nicolae, răsfăţatu’ lu’ tataie!

La mulţi ani tuturor sărbătoriţilor de astăzi!