Ploaie de septembrie în Delta Dunării

M-am obişnuit ca în peregrinările mele în Delta Dunării să am parte de timp frumos, de toamnă caldă şi arămie. Văzând cum este vremea afară mi-am adus aminte de o toamnă mai altfel în Delta Dunării.

Am plecat conform planului stabilit încă din vară,la sfârşit de septembrie pentru două săptămâni de relaxare, uitare de tot, toţi şi de toate, cu marea captură-n minte, şase prieteni de-acum tovarăşi în ale pescuitului cu multe sezoane-n spate de pescuit împreună. Destinaţia: Marele M al Dunării Vechi pe a doua buclă, undeva la confluenţa acesteia şi Canalul Madgearu. Consultasem solunarul care promitea capturi extraordinare, aranjasem din timp cu un localnic din Crişan să ne ia cu un barcaz din Tulcea şi să ne ducă la locul ales, pregătisem expediţia în cele mai mici amănunte, doar vremea nu o controlasem. Se anunţa timp ploios şi rece taman în perioada ce ne-o alesesem pentru marea evadare! Hai mă, că n-o fi dracu’ atât de negru! O ploua o zi, două, hai trei dar o să fie şi frumos, nu? ne spuneam la telefoane până să plecăm, cu câteva zile înainte. A venit mult aşteptata zi, am ajuns la Tulcea într-o dimineaţă splendidă, cu un răsărit cum numai în Delta Dunării poţi întâlni, am transbordat bagajele-Doamne, s-a umplut barcazul numai cu bagajele, unde ne-om mai sui şi noi?- am plătit parcarea maşinilor pentru 12 zile şi vânt în pupa!

Veselia, emoţiile revederii, glumele, plaja pe puntea superioară a vaporaşului sub un soare călduţ au făcut să nici nu ştim când a trecut timpul, am ajuns dincolo de Crişan şi am cârmito pe braţul Dunării Vechi urcând spre locul stabilit! Dă Doamne să nu fie ocupat! Nu, nu era ocupat. Am tras la mal şi după circa o oră de descărcat sacii cu boabe de porumb pe post de nadă, genţi, gentuţe, truse, cutii, cutiuţe, husele cu uneltle atât de dragi, găleţi, găletuşe, toporaş şi lopăţică, corturi, lăzi frigorifice, saci cu pâine, mălai şi conserve, bidoane cu licori diferite-ţuică, vin alb, vin roşu- baxuri cu bere, apă minerală, Doamne! unde-or fi încăput atâtea? am luat în primire locul ce avea să ne fie tabăra de bază în următoarele două săptămâni. Prima operaţiune: cinstirea locului cu câte o gură de palincă adusă de un prieten care o primise la rându-i de la un alt prieten maramureşean! Următoarea: alegerea locului pentru amplasarea cortului, a vetrei focului pe o vatră veche a altor focuri trecute, asigurarea proviziilor alimentare împotriva sacalilor şi a soarecilor de stuf, ridicarea corturilor, cinstirea acestora cu încă un rând de palincă pentru a ne adăposti cumsecade de intemperii, alegerea locurilor „bune“ pentru pescuit, stropirea şi a acestora cu încă o gură de tărie pentru a fi siguri de „fir întins“, instalarea undiţelor, lansetelor şi a uneltelor ajutătoare pentru scoaterea monştrilor, botezul acestora cu palincă, adunat ceva lemne şi lemnişoare pentru focul de diseară, alte treburi gospodăreşti printre care amenajarea locului unde şi împăratul merge singur cât şi a locului unde o să punem gunoaiele ce vor fi luate la plecare şi apoi, strânşi toţi în faţa corturilor pentru o poză de grup şi botezul final al taberei constituite tot cu palincă! Luaţi cu treburile, cu palinca şi alte cele nu am remarcat decât la terminarea acestora că se înnorase binişor spre vest. Lasă mă, o să plouă-n Bărăgan, la noi nu vine! a zis Virgil mai aruncând un lemn pe foc. Şi nu a venit atunci. A venit pe la două noaptea, mai întâi cu un vânticel slab, apoi cu un vânt mai tăricel care a crescut în vânt puternic, în rafale, care s-a transformat în furtună. Cortul meu rezista eroic cu ancorele întinse bine şi fixate-n pământ cu cuiele lungi ce le făcusem special pentru astfel de timp, aşezat fiind de mine pe un dâmbuleţ ce-l ochisem încă de la debarcare şi pe care-l înconjurasem roată cu-n şănţuleţ de-o palmă pentru a conduce apa către exterior. Răpaiala ploii pe dublura cortului îmi creea o stare plăcută, şuieratul vântului mă făcea să-mi trag fermoarul sacului de dormit până sub bărbie şi să visez ca atunci când dormeam în podul cu fân acasă şi ploaia bătea darabana pe acoperişul grajdului în care se odihneau peste noapte calul, vaca şi viţelul ei.

Dimineaţa ploaia s-a mai domolit pentru ca mai târziu să se oprească. Am ieşit din corturi gălăgioşi, povestindu-ne impresiile de peste noapte. Am aprins focul, am făcut cafeaua şi după ce-am mâncat câte-o conservă fiecare, hai la locul mult visat, unde am întins uneltele de pescuit după ce am nădit locurile, fiecare după pricepere şi posibilităţi. Soarele nu a ieşit cerul fiind înnorat, dar plăcut totuşi. La prânz, tocmai când mă pregăteam să fac focul pentru primul borş, colegii mei prinzând câţiva caraşi, roşioare, bibani, ba chiar Sorin a prins un ciortan de vreo două kile şi eu doar un lin frumos, a început să plouă! Lasă mă, că am pelerină, borş tot fac eu chiar de-ar fi să vină uraganu’! În malul abrupt am săpat o firidă adâncă căreia i-am spart bolta exact cât să cuprindă fundul tuciului de 30 litri din dotare, am făcut foc în soba astfel improvizată şi-ntr-o jumătate de oră deja fierbea apa în care pusesem legumele tocate mărunt, un cartof tăiat în patru şi o ceapă asemenea! Apa pentru borş am adus-o mai de pe canal, după o cercetare a acestuia unde am gasit un izvor lângă o salcie, scufundând un bidon de 10 litri special conceput pentru asta:  lestat cu o greutate ( o piatră luată din Crişan când am coborât să luăm pâine) şi cu dopul pus legat la rându-i cu o sforicică, după ce se scufunda datorită lestului trăgeam dopul, bidonul se umplea şi-l trăgeam cu sfoara mai groasă afară! Cât au fiert legumele am ciocnit câte-un păhărel cu ţuică, am mai vorbit, am mai aşezat din lucruri să le ferim de ploaia care de-acum era mocănească, burniţoasă.Am terminat borşul adăugând peştele curăţat făcut bucăţi şi apoi dres cu ciuşcă şi puţin oţet, am pus în castroane şi fiecare am intrat în cortul lui bucurându-ne de gustul inconfundabil al primului borş al deltei din acel an, aromat cu leuştean verde, tocat fin! De ce nu oi fi luat eu cortul ăla mare, unde aveam loc toţi şi nu ne-ar mai fi deranjat sâcâitoarea ploaie? În nădejdea că ploaia se va opri până a doua zi am desfăcut primul bidon cu vin alb adus din podgoriile Dobrogei şi când s-a lăsat înserarea ne-am retras fiecare-n cortul lui cu speranţa că mâine va fi soare. Care soare…

Ca să nu vă ţin în suspans, aflaţi dragii mei că am rezistat cu stoicism doar opt zile, timp în care a plouat mai mereu: dacă nu ploua ziua musai ploua noaptea, când nu ploua noaptea, ziua era mohorâtă cu cel puţin două reprize de ploaie. Eram uzi mai mereu, pelerinele nu mai erau date jos din spinare decât când intram în corturi, pâinea se umezise, atmosfera mohorâtă era încălzită de noi cu ajutorul licorilor albe şi roşii şi culmea! mânca peştele-ntr-o veselie! Zilnic prindeam câte patru-cinci crapi, nu mari dar trecuţi de 2-3 kilograme, carasul îl selectam oprindu-l doar pe cel ce tindea spre kil, roşioarele şi babuştile le puneam în juvelnice doar pe cele cât capacul tuciului de borş, ba chiar şi un somotei de câteva kile am luat cu lipitori făcute bucheţel pe cârlig. O desfătare de pescuit care cu focul drilurilor şi frecvenţa trăsăturilor ne facea să uităm că ploaia curgea neoprită din cerul plumburiu. În cea de-a noua zi am hotărât să chemăm pe cel cu barcazul să ne ducă la Tulcea, mai ales că rezervele bahice se cam epuizaseră, rămânându-ne doar cât să cinstim pe căpitanul vasului ce ne va readuce în lumea civilizată, caldă şi curată pe care o lăsasem în urmă cu o săptămână şi ceva. Şi am jurat că indiferent de anotimp şi de prognoza meteo să luăm permanent cortul cel mare: când va ploua ne va fi de folos apărându-ne de şiroaiele căzute din cer, când va fi soare ne va proteja de razele soarelui cu umbra lui generoasă. Am împachetat cu greu, toate fiind ude, am strâns gunoiul în vreo zece saci de plastic ce-l vom lăsa la Crişan lăsând locul curat ca la venirea noastră , am încărcat barcazul venit la ora stabilită şi am purces spre casele noastre cu amintiri de neuitat despre sezonul ploios ce tocmai îl încheiasem, cel mai bun sezon în privinţa pescuitului dar cel mai rău în privinţa vremii!

 

 

Acum mă uit afară la cerul plumburiu, la plopii ce mărginesc strada din faţa casei şi care sunt bătuţi de-un vânt rece, dinspre nord, la cormoranii care trec pe deasupra satului venind dinspre lacurile şi iazurile din sud ducându-se spre lacu’ 1 Cocani unde înnoptează, beau un pahar cu vin de Drăgăşani, alb, parfumat, uşor pietros şi mă gândesc cu drag la toamna în care nu am văzut soarele dar am avut un pescuit de pomină în Delta Dunării!