Un aviz buclucaş

Când văd direcţia spre care mergem cu toţii ca oile cred că trebuie să scriu nepoţilor despre măgari. Măgarii de demult…

Merg cu Bondi înhămat la şaretă pe „sub Margine“, drumeagul ce leagă satul unde este ferma în care lucrez cu satul unde locuiesc. Sper că vi-l amintiţi pe Bondi, trăpaşul adus de la Ploieşti şefului de post, care şef mi l-a dat mie în schimbul unei mârţoage de la CAP pentru că el nu putea să-l folosească. (Cum era să meargă tovarăşul miliţian, şef de post de 140 kg cu un cal care atunci când pui mâna pe şaretă ţâşneşte ca din puşcă?) Bondi merge într-un trap liniştit ţinut de mine-n frâu. Ar zburda el cu pasu-i de 3 metri dar azi n-am chef de alergătură. Mân aşadar mai molcom-cât de molcom poate să meargă un trăpaş-şi mă gândesc la întâlnirea din după-amiaza asta cu şeful de post. Eram în birou şi discutam una, alta lângă o sticlă cu vin de butuc produs în zonă şi două păhărele în care sfârâia licoarea rubinie. Ştia el, miliţianul cine are cel mai bun vin din sat!

-Aşadar, ai înţeles! Dimineaţă când vine lăptăreasa pui pe nea’ Ştirbu să dea laptele sus la şofer şi apoi acesta ştie ce are de făcut. Îşi ia avizul după ce semnează şi pleacă. Uite, completez eu datele avizului, tu dimineaţă treci doar cantitatea când se termină mulsul! îi spun sefului de post care era ofiţer de serviciu pe fermă de dimineaţă până a doua zi dimineaţa. Lăptăreasa este maşina ICIL-ului care preia bruma de lapte din ferme. Eu trebuie să merg mâine la Bacău la DGAIA cu Agr-ul aşa că el va fi mare şi tare peste fermă cât voi lipsi eu. Îl va schimba primarul care va prelua banderola de OS după ora opt, adică după ce pleacă lăptăreasa. Mai bem un păhărel.

-Noroc!

-Noroc să fie! zic eu şi beau păhăruţul după care plescăi de plăcere, închizând avizul şi punându-l pe colţul mesei, la îndemână.

-Ştii mă tovarăşe inginer că vreau să-ţi spun ceva! Da’ nu te superi că nu o spun cu răutate. (Hait, mă gândesc, ăsta a văzut traista cu ovăz pe care am luat-o din magazie şi am pus-o în lada şaretei).

– Victore! -ia uite, îmi zice pe nume!- să nu îţi faci niciodată, da’ niciodată prieten un miliţian. Acu’ bem, suntem prieteni chipurile da’ peste o oră te opreşte cineva de sus şi te caută-n lada şaretei. Ştiind că eu sunt OS crezi că voi putea să te scap? N-am cum mă, că sunt sub ordin şi am haină militară!

-Lasă dom’ şef, o iau pe sub Margine, n-o să fie nimeni! Doar am luat pentru Bondi, ce dracu’! Vrei să slăbească, să-l las să moară cumva? l-am atins la punctul slab ştiind câtă grijă are ca nu cumva Bondi să păţească ceva. Avea o valoare de inventar de 80 de mii de lei, cât o Dacie 1310!

-Da mă, da’ io ţi-am spus aşa, în general, dacă pici cumva nu o să pot să te ajut! Nicicum! mai zise ridicându-se de pe scaun, luându-şi chipiul din cuier. Mă gândesc că ăsta a văzut şi pulpa de oaie ce mi-o adusese de la stână baciul şi care era atât de grasă că abia aşteptam să ajung acasă să o fac pârjoale şi un pic în cuptor la tavă, nevastă-mea cu greu suportând damful din bucătărie când o preparam. E, să-l sparg! D’aia nu mai pot eu, că m-a văzut. Încui biroul, las avizul în lăptărie şi după încă o asigurare că totul e bine plec spre casă cu un pic de gânduri la cele spuse de şeful de post.

A doua zi am plecat cu autobuzul de 5 la Bacău. Mergeam obligatoriu cu situaţiile de sfârşit de lună şi pentru a primi refecul lunar raportat la „frumoasele realizări“ ce le aveam. Pe la mijlocul şedinţei mă trezeşte din moţăiala dulce directorul cu probleme de zootehnie.

-Ilina, mergi până pe hol te rog! Se mai întâmpla ca uneori să fie probleme acute în ferme şi să fii chemat la telefon sau să mergi acasă chiar! Ce s-o fi întâmplat?

Când ajung lângă uşă directorul mă ia scurt:

-Ce dracu’ ai făcut mă, nu aveam destule probleme?

-Da’ ce-am făcut tovarăşe director? zic eu nedumerit.

-Nu ştiu mă dar e economicu’ la tine-n fermă! Te cheamă de urgenţă, vezi că te duci cu maşina mea, merge şoferul cu tine!

Şi am plecat spre Filipeni. Genunchii îmi tremurau chiar dacă ştiam că nu făcusem nimic. Cu miliţia economică nu prea era de glumă.