O nouă „prima zi“!

Când am venit în 1986 în Crevedia nu cunoşteam zona deloc. Transferat cu mult noroc de la o fermă din Bacău, transferurile interjudeţene fiind rare, eram ca în prima zi de angajare din 1982: plin de emoţii, de întrebări, curios nevoie mare. Oare cum va fi? Voi fi primit bine? Ştiam din puţina experienţă că oamenii de la ţară sunt reticenţi, reţinuţi când e vorba de nou, atât la lucruri cât şi la oameni. Delegatul DGAIA m-a adus cu un ARO de la Târgovişte la primărie, m-a prezentat primarului şi a plecat. Stăteam stingher într-o parte a biroului imens ce ocupa aproape în întregime camera şi priveam pe pereţi în timp ce primarul scria ceva într-o agendă. Din când în când mă studia pe furiş cu coada ochiului, da’ mă făceam că nu observ. Într-un târziu s-a ridicat închizând agenda şi a zis:

-Deci dumneata eşti noul fermier venit de la Bacău?

-Da tovarăşe primar, eu sunt! am răspuns scurt, privind statura impresionantă pe care nu mi-o închipuisem cât stătuse cufundat în fotoliul generos de după birou.

-Păi, cu ce să-ncepem? mă întrebă cu un ton blând, cald.

-Eu zic să mergem la CAP să mă prezint conducerii acesteia! spun eu băţos.

-Nu, mergem mai întâi să-ţi căutăm casă şi apoi ‘om merge şi la muncă. Şi-a luat şapca din cuier şi m-a invitat spre ieşire politicos. A vorbit  cu femeia de serviciu puţin pe holul primăriei şi m-a ajuns afară pe scări. În faţa primăriei se afla o Dacie albastră.

-Mergem mai întâi la IAS! spuse şoferului care pornise deja motorul.

După nici cinci sute de metri maşina intră-ntr-o incintă spaţioasă, umbrită de nişte castani uriaşi. Urcăm câteva trepte şi pătrundem în clădirea somptuasă a IAS Crevedia, una dintre cele mai performante din judeţ, cum aveam să aflu mai târziu. M-a lăsat pe un fotoliu din faţa secretariatului şi a intrat direct în biroul directorului, nelăsând secretara nici să se ridice de pe scaun. Am aşteptat cam o jumătate de oră şi am ieşit afară după primar care a părasit biroul directorului cam grăbit.

-Tovarăşe inginer, am obţinut un apartament în blocurile IAS-ului da’ e o mică problemă: ştiţi, e singurul apartament rămas gol restul apartamentelor fiind date, în el a stat constructorul şi încă nu-i finisat! Trebuie să căutam o gazdă! Vă deranjează? În afară de asta, nu-i racordat nici la reţeaua electrică, în maxim şase luni se rezolvă.

-Nu mă deranjează! Dar găsim o cămăruţă pentru doi oameni care pleacă dimineaţa devreme, la ora patru şi se întorc seara târziu, uneori după ora douăzeci şi unu? Ştiţi că soţia mea e transferată tot aici cu serviciul. A spus directorul cu producţia animală că sparge CAP-ul în două, ea aici la centru şi eu la Dârza!  am zis dintr-o suflare.Şi la CAP când mergem? am mai întrebat urcând în maşină.

-Stai liniştit, găsim noi, nu-ţi face griji. Cunosc oamenii comunei foarte bine chiar dacă nu sunt de aici! Da’ acu’ mergem la şcoala de cadre, să stai la ei până vom găsi o gazdă cumsecade. E un cămin gen internat pentru cursanţii ce vin la perfecţionare din toată ţara, o să-ţi placă! Deja mă tutuia, semn bun pentru mine. Mă place aşadar, gândeam bucuros.

vaci

Aşa am ajuns la Centrul de perfecţionare a cadrelor din agricultură Crevedia, o instituţie ca o facultate, amplasată într-un loc mirific, pe malul drept al lacului şapte din cadrul fermei piscicole, pe cursul râului Colentina. După o scurtă discuţie cu directorul centrului am fost dus intr-un cămin la etajul 1 intr-o cameră cu două paturi şi un şifonier, alături de o masă cu două scaune. Aceasta a fost prima mea zi în Crevedia. Am găsit după o lună şi „gazdă“ la o bătrânică simpatică unde am stat aproape un an, mutându-ne  la bloc în seara când au dat drumul la curentul electric. Că doar nu era să stau cu felinarul sau lampa la bloc! Care bloc îl avem şi azi. Cât despre muncă, abia  a doua zi m-am prezentat la CAP inginerului şef (care ţinea şi locul preşedintelui plecat la o specializare amplă pe linie de partid) deoarece în după-amiaza aceea primarul m-a invitat la masă la Baronu’, restaurantul renumit din centrul comunei, masă care s-a întins până târziu aproape de ora douăzeci şi două într-un separeu cochet, intim. Despre care muncă o să o scriu cu altă ocazie. Că am multe de povestit!

Acest articol l-am scris pentru a vă face o imagine despre cum se încerca să se asigure condiţii la ţară specialiştilor (nu numai celor din agricultură ci şi celor din sănătate, miliţie, învăţământ,etc) şi cum se preocupau primăriile pentru a avea oameni tineri,de nădejde şi muncitori! Că nu toţi erau încântaţi de cele oferite e altă problemă, dar majoritatea tinerilor rămânea!

 

Anunțuri

7 gânduri despre „O nouă „prima zi“!

  1. Eu m-am născut în ’85. Comunismul cu bune și ele…:) Partea faină era că aveau toți de muncă și erau și plătiți bine. Și totodată toată lumea trebuia să aibă o locuință. Ar fi super asemenea ajutor și în zilele noastre…

    Apreciat de 1 persoană

    1. Comunismul a fost rău! Tare rău! De multe ori am zis că m-am născut cănd nu trebuia. Un timp indelungat pierdut. Dar au existat oameni care au îndulcit această perioadă neagră din existenţa noastră, a celor obligaţi să trăiască acele vremuri triste. Şi nici măcar nu am fost membru de partid.

      Apreciat de 1 persoană

    1. Am să revin cu amănunte şi cu multe amintiri din Crevedia. Renumită pe marele şi micul ecran! Eu, un biet pion care a pus un pic umărul la propăşirea ei în lume în sensul bun al cuvântului. Mulţumesc pentru interesul arătat domnule Racolţa!

      Apreciază

Comentariile sunt închise.